Jun 17, 2013

Meditatie de seara - Nichita Stanescu


Vântul a-nceput deodată
şi copacii au rămas suspendaţi.
M-am oprit. Şi-mi deschei cămaşa,
privind cerul nopţii,
cu gestul soldatului grec
după Salamina.
Daca-aş face un salt, aş pluti în aer.
Îmi plimb numai privirea
pe cerul nopţii...
Cândva voi şti mai mult despre el.
Şirul de bărbaţi care vor purta numele meu
se termină undeva, dincolo de stele.
Întind mâna şi ating trunchiul copacului.
Ne surâdem aşa, ca şi cum
ne-am spune unul altuia
că-ntr-adevăr trăim
şi nu vom muri definitiv,
niciodată.