Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…
(1966)
Dec 26, 2011
Dec 25, 2011
Dec 24, 2011
Dec 19, 2011
Cesaria Evora - Besame Mucho
Besame
Besame mucho
Como si fuera esta noche la ultima vez
Besame
Besame mucho
Que tengo miedo pederte, perderte otra vez
Quiero tenerte muy cerca
mirarme en tus ojos
verte junto a mi
Piensa que tal vez manana yo ya estare lejos
muy lejos de ti.
Besame
Besame mucho
Como si fuera esta noche la ultima vez
Besame
Besame mucho
Que tengo miedo pederte, perderte despues
Besame mucho
Como si fuera esta noche la ultima vez
Besame
Besame mucho
Que tengo miedo pederte, perderte otra vez
Quiero tenerte muy cerca
mirarme en tus ojos
verte junto a mi
Piensa que tal vez manana yo ya estare lejos
muy lejos de ti.
Besame
Besame mucho
Como si fuera esta noche la ultima vez
Besame
Besame mucho
Que tengo miedo pederte, perderte despues
Dec 17, 2011
Cirque Du Soleil - Vai Vedrai lyrics
Vai, vai bambino vai vedrai, vai
Vai, vai piccino vai vedrai, vai
Vedrai
Dove mancha la fortuna
Non si ca piu con il cuore
Ma coi piedi sulla luna
Oh mio fancillu(o) vedrai
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Follia
Del uomo senza driturra vai
Follia
Del guerrier senza paura vai
Follia
Del bambino pien' divita
Che giocando al paradiso
Dal soldato fu ucciso
Mio fanciull(o) vedrai
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Follia
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Follia
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Vai, vai bambino vai vedrai, vai
Vai, vai piccino vai vedrai, vai
Vedrai
Dove mancha la fortuna
Non si ca piu con il cuore
Ma coi piedi sulla luna
Oh mio fancillu(o) vedrai
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Vai, vai piccino vai vedrai, vai
Vedrai
Dove mancha la fortuna
Non si ca piu con il cuore
Ma coi piedi sulla luna
Oh mio fancillu(o) vedrai
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Follia
Del uomo senza driturra vai
Follia
Del guerrier senza paura vai
Follia
Del bambino pien' divita
Che giocando al paradiso
Dal soldato fu ucciso
Mio fanciull(o) vedrai
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Follia
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Follia
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Vai, vai bambino vai vedrai, vai
Vai, vai piccino vai vedrai, vai
Vedrai
Dove mancha la fortuna
Non si ca piu con il cuore
Ma coi piedi sulla luna
Oh mio fancillu(o) vedrai
Vai Vedrai che un sorriso
Nasconde spesso un gran' dolore
Vai Vedrai follia del uomo
Dec 10, 2011
La florăreasă - Jacques Prevert
Un om intră la o florăreasă
şi alege flori
florăreasa îi împachetează florile
omul duce mâna la buzunar
să caute bani
bani ca să plătească florile
dar pe neaşteptate îşi duce mâna la inimă
mâna cu bani în ea
şi deodată cade
galben pe podea
Şi pe când el cade
banii se rostogolesc
şi buchetul cade
odată cu omul
odată cu banii
şi biata florăreasă rămâne acolo
cu banii care se rostogolesc
cu florile care se ofilesc
cu omul care moare
fireşte toate astea sunt lucruri foarte triste
şi-ar trebui să facă ea ceva
s-aducă poate un pahar cu apă
dar florăreasa e nepricepută
nu ştie biata florăreasă
de unde să înceapă
Şi sunt atâtea lucruri de făcut
cu omul acesta care moare
cu florile care se ofilesc
şi-apoi cu banii
cu banii care se rostogolesc
şi nu se mai opresc.
şi alege flori
florăreasa îi împachetează florile
omul duce mâna la buzunar
să caute bani
bani ca să plătească florile
dar pe neaşteptate îşi duce mâna la inimă
mâna cu bani în ea
şi deodată cade
galben pe podea
Şi pe când el cade
banii se rostogolesc
şi buchetul cade
odată cu omul
odată cu banii
şi biata florăreasă rămâne acolo
cu banii care se rostogolesc
cu florile care se ofilesc
cu omul care moare
fireşte toate astea sunt lucruri foarte triste
şi-ar trebui să facă ea ceva
s-aducă poate un pahar cu apă
dar florăreasa e nepricepută
nu ştie biata florăreasă
de unde să înceapă
Şi sunt atâtea lucruri de făcut
cu omul acesta care moare
cu florile care se ofilesc
şi-apoi cu banii
cu banii care se rostogolesc
şi nu se mai opresc.
Dec 8, 2011
Parfumul - Bruno Ferrero
Hinduşii istorisesc o legendă stranie... aceea a căprioarei de pe creste.
Cu mulţi-mulţi ani în urmă, era o căprioară care simţea în nări un puternic parfum de mosc. Ea se căţăra pe crestele verzi ale munţilor şi simţea acel minunat parfum, atât de pătrunzător şi dulce. Alerga ca o săgeată prin păduri şi acel parfum o însoţea mereu, plutind în aer.
Căprioara noastră nu izbutea să priceapă de unde venea acea mireasmă care o tulbura într-atât. Ea se asemăna cu cântecul unui flaut, la a cărui chemare nimeni nu putea rezista. Şi iată, căprioara noastră o porni la fugă - din codru în codru - în căutarea izvorului acelui minunat şi tulburător parfum.
Căutarea era tot ceea ce mai ştia. Biata făptură nu se mai gândea nici la hrană, nici la apă, nici la somn şi nici la altceva.
Ea nu ştia de unde venea chemarea acelei miresme, dar simţea că trebuie să-i dea ascultare, căutându-i urma prin păduri, peste văi şi munţi, ceea ce şi făcu până când, înfometată, ostenită, fără nici o vlagă şi alergând înainte doar la întâmplare, lunecă de pe o stâncă şi căzu rănindu-se de moarte. Rănile sale erau dureroase şi adânci.
Căprioara noastră îşi linse pieptul însângerat şi, în acea clipă, descoperi un lucru de necrezut. Parfumul, acea mireasmă care o vrăjise, chiar din trupul său venea, din acel "săculeţ" de mosc pe care îl au toate căprioarele din specia sa.
Biata făptură respiră adânc acel parfum, dar era prea târziu ...
''CEEA CE CAUTI ESTE CEL CARE CAUTA." (SF. FRANCISC DIN ASSISI)
Cu mulţi-mulţi ani în urmă, era o căprioară care simţea în nări un puternic parfum de mosc. Ea se căţăra pe crestele verzi ale munţilor şi simţea acel minunat parfum, atât de pătrunzător şi dulce. Alerga ca o săgeată prin păduri şi acel parfum o însoţea mereu, plutind în aer.
Căprioara noastră nu izbutea să priceapă de unde venea acea mireasmă care o tulbura într-atât. Ea se asemăna cu cântecul unui flaut, la a cărui chemare nimeni nu putea rezista. Şi iată, căprioara noastră o porni la fugă - din codru în codru - în căutarea izvorului acelui minunat şi tulburător parfum.
Căutarea era tot ceea ce mai ştia. Biata făptură nu se mai gândea nici la hrană, nici la apă, nici la somn şi nici la altceva.
Ea nu ştia de unde venea chemarea acelei miresme, dar simţea că trebuie să-i dea ascultare, căutându-i urma prin păduri, peste văi şi munţi, ceea ce şi făcu până când, înfometată, ostenită, fără nici o vlagă şi alergând înainte doar la întâmplare, lunecă de pe o stâncă şi căzu rănindu-se de moarte. Rănile sale erau dureroase şi adânci.
Căprioara noastră îşi linse pieptul însângerat şi, în acea clipă, descoperi un lucru de necrezut. Parfumul, acea mireasmă care o vrăjise, chiar din trupul său venea, din acel "săculeţ" de mosc pe care îl au toate căprioarele din specia sa.
Biata făptură respiră adânc acel parfum, dar era prea târziu ...
''CEEA CE CAUTI ESTE CEL CARE CAUTA." (SF. FRANCISC DIN ASSISI)
Dec 3, 2011
MICUL DEJUN - ANA HOMPOT
Proaspăt reîmproprietărită,
Mama
A cultivat la marginea câmpului
Floarea-soarelui,
Să aibă îngerii farfurii
Pentru micul dejun.
Ingerii au venit dimineaţa
Foarte devreme;
Râdeau subţirel şi bucuroşi îngerii —
Lumina era deja servită.
Intr-o zi,
Când Mama era tristă,
A găsit scris cu litere foarte mărunte
Pe o frunză de salată
„Să nu te-ngrijorezi,
Maria,
Avem grijă noi de fetele tale."
Mama
A cultivat la marginea câmpului
Floarea-soarelui,
Să aibă îngerii farfurii
Pentru micul dejun.
Ingerii au venit dimineaţa
Foarte devreme;
Râdeau subţirel şi bucuroşi îngerii —
Lumina era deja servită.
Intr-o zi,
Când Mama era tristă,
A găsit scris cu litere foarte mărunte
Pe o frunză de salată
„Să nu te-ngrijorezi,
Maria,
Avem grijă noi de fetele tale."
Dec 2, 2011
Frunze – Mircea Ivănescu
aş vrea să mă aşez pe marginea trotuarului,
să aştept să se facă noapte la capătul străzii – singurătatea
mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat nici un gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mâini?
şi lumina, care se spulberă pe obiecte,
şi obiectele se fac frunze,
şi se fac frunze.
să aştept să se facă noapte la capătul străzii – singurătatea
mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat nici un gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mâini?
şi lumina, care se spulberă pe obiecte,
şi obiectele se fac frunze,
şi se fac frunze.
Dec 1, 2011
Sonete - M. Eminescu
I
Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.
Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.
Si eu astfel ma uit din jet pe ganduri,
Visez la basmul vechi al zanei Dochii,
In juru-mi ceata creste randuri-randuri;
Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri...
Iar maini subtiri si reci mi-acopar ochii.
II
Sunt ani la mijloc si-nca multi vor trece
Din ceasul sfant in care ne-ntalniram,
Dar tot mereu gandesc cum ne iubiram,
Minune cu ochi mari si mana rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspira-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei ma lasa a petrece
Si canturi noua smulge tu din lira-mi.
Tu nici nu stii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adanc o linisteste,
Ca rasarirea stelei in tacere;
Iar cand te vad zambind copilareste,
Se stinge-atunci o viata de durere,
Privirea-mi arde, sufletul imi creste.
III
Cand insusi glasul gandurilor tace,
Ma-ngana cantul unei dulci evlavii —
Atunci te chem; cantarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea noptii bland insenina-vei
Cu ochii mari si purtatori de pace?
Rasai din umbra vremilor incoace,
Ca sa te vad venind — ca-n vis, asa vii!
Cobori incet... aproape, mai aproape,
Te pleaca iar zambind peste-a mea fata,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Sa simt fiorii strangerii in brate —
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.
Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.
Si eu astfel ma uit din jet pe ganduri,
Visez la basmul vechi al zanei Dochii,
In juru-mi ceata creste randuri-randuri;
Deodat-aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri...
Iar maini subtiri si reci mi-acopar ochii.
II
Sunt ani la mijloc si-nca multi vor trece
Din ceasul sfant in care ne-ntalniram,
Dar tot mereu gandesc cum ne iubiram,
Minune cu ochi mari si mana rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspira-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei ma lasa a petrece
Si canturi noua smulge tu din lira-mi.
Tu nici nu stii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adanc o linisteste,
Ca rasarirea stelei in tacere;
Iar cand te vad zambind copilareste,
Se stinge-atunci o viata de durere,
Privirea-mi arde, sufletul imi creste.
III
Cand insusi glasul gandurilor tace,
Ma-ngana cantul unei dulci evlavii —
Atunci te chem; cantarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea noptii bland insenina-vei
Cu ochii mari si purtatori de pace?
Rasai din umbra vremilor incoace,
Ca sa te vad venind — ca-n vis, asa vii!
Cobori incet... aproape, mai aproape,
Te pleaca iar zambind peste-a mea fata,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Sa simt fiorii strangerii in brate —
Pe veci pierduto, vecinic adorato!
Subscribe to:
Posts (Atom)